Am o singură experienţă de acest fel. O singură cicatrice pe corp arată că un singur chirurg, o singură dată, a pătruns în mine, „forţînd graniţele exteriorului”. Din fericire a fost o complicitate reuşită şi îi port recunoştinţă pentru discreţia cu care mi-a luat în primire intimitatea (ironia face să fie vorba chiar despre o zonă intimă) şi pentru că a făcut cu mine ce a crezut de cuviinţă, salvîndu-mă, dacă nu de la moarte, atunci sigur de la o serie de complicaţii şi de nefericiri.

Dar dacă eu personal am avut de-a face cu un singur chirurg, mama mea a avut de-a face, din păcate, cu mai mulţi, iar eu i-am fost alături de fiecare dată. „Aparţinător” este termenul folosit în astfel de cazuri, ca şi cum omul pe masa de operaţie s-ar transforma într-un obiect care va fi restituit, reparat sau distrus definitiv, unui proprietar. Ca mine, şi mama mea a avut noroc, deşi, uneori mi se pare că termenul de noroc este nedrept faţă de chirurgii ale căror reuşite, îmi dau seama, nu ţin întotdeauna sau neapărat de noroc, ci de chiar priceperea lor...