Dr. Gerald Filip

Dr. Gerald FILIP
Medic Primar – Chirurgie generală



| Vizitează pagina

Fac parte din prima generație de medici care a urmat facultatea de medicină Carol Davila după 1989. Am absolvit în 1996, cu nota maximă la examenul de licență și am intrat în programul de rezidențiat pentru specialitatea Chirurgie Pediatrică, dar după 4 ani am ales Chirurgia Generală. Am oscilat între chirurgia pediatrică și cea pentru adulți, învățând și operând timp de aproape 8 ani, pacienți la Spitalul de Pediatrie Marie Curie și Spitalul Clinic de Urgența Sf. Ioan din București.

În 2006 am devenit medic specialist de Chirurgie Generală și am obținut competența în Ecografie Generală.

Din 2007 am început să lucrez la Spitalul RATB într-un ritm extrem de alert, cu zile când îmi începeam activitatea la ora 7:00 și o terminam mult după 20:00, operând chiar și 5 pacienți pe zi. Ca să-mi pot păstra opțiunile deschise, am studiat încontinuu și între anii 2002 și 2007 am dat toate examenele de echivalare a diplomei de medic în Statele Unite. La începutul anului 2007 am primit atestatul ECFMG (Educational Commission for Foreign Medical Graduates) din Statele Unite și astfel o treime din acel an l-am petrecut în St.Luke-Roosvelt Hospital din New York, operând aproximativ 100 pacienți.

În 2008 și 2009 mi-am finalizat pregătirea începută cu câțiva ani în urmă și am obținut atestarea pentru chirurgie laparoscopică nivel 2-avansat și Endoscopie Digestivă Diagnostică. De atunci am realizat mai mult de 700 de intervenții laparoscopice făcând totodată și investigații endoscopice diagnostice și intraoperator.

Consider că pregătirea fiecărui medic se termină doar la sfârșitul activității profesionale. Urmând acest principiu îmi consolidez tehnica chirurgicală prin participarea la cursuri, congrese, workshop-uri organizate de centre universitare cu tradiție atât în Romania cât și în Europa.

Din 2012 sunt medic primar de Chirurgie Generală și în 2014 am fost numit Medic Șef de Secție de Chirurgie Generală la Medicover Hospital București.

Începând cu luna noiembrie 2017 mă puteți gasi direct la telefon sau email, întrucât acum îmi desfășor activitatea în mai multe clinici și spitale private.