Ecografia

Ecografia este o investigație imagistică ce folosește unde sonore cu frecvență mare pentru a vizualiza organe interne și structuri din interiorul organismului. Medicii o folosesc pentru a vedea inima, vasele de sânge, rinichii, ficatul și alte organe. Spre deosebire de razele X, undele sonore nu expun organismul niciunui risc.

În timpul ecografiei, pacientul stă pe un pat și medicul captează imaginile plimbând un transductor în zona cercetată a corpului. Acesta trimite unde sonore care se lovesc de țesuturi și se întorc, fiind captate și transformate de ecograf în imagini pe un monitor.

Ecografie convențională prezintă imagini bidimensionale, însă noile tehnologii includ și imagini tridimensionale formate de transmiteri ale celor trei dimensiuni ale organelor și structurilor interne.

Un tip special de ecografie este cel Doppler, care permite medicului să vadă și să evalueze fluxul sangvin prin artere și vene în abdomen, mâini, picioare, gât, ficat sau rinichi.

Există trei tipuri de ecografii Doppler:

Doppler Color utilizează un computer care convertește măsurătorile Doppler într-o paletă de culori care arată viteza și direcția fluxului de sânge prin vasul de sânge investigat.

Doppler Power este o tehnică mai nouă și mai sensibilă decât Doppler Color, capabilă să genereze un grad mai mare de detaliu al fluxului de sânge, în special când acesta este foarte redus. Totuși, Doppler Power nu-l ajută pe medic cu detalii despre direcția fluxului de sânge, care poate fi foarte important în anumite cazuri.

Doppler Spectral arată în mod grafic măsurători ale fluxului de sânge, ca de exemplu viteza sângelui sau auditiv, ca un sunet distinctiv care se aude la fiecare bătaie a inimii.