Fisura anală este o ruptură sau o ulcerație a mucoasei canalului anal, ultima porțiune a tubului digestiv, care provoacă durere în timpul tranzitului intestinal și al defecației.

Majoritatea fisurilor anale se vindecă cu un tratament ambulator la domiciliu, într-o periodă de timp ce poate dura de la câteva zile până la mai multe săptămâni (în cazul fisurilor anale acute).

Fisurile anale sunt cauzate de forțarea canalului anal, traumatism ce provoacă ruptura mucoasei canalului anal urmat de denudarea (descoperirea) sfincterului anal, a vaselor de sânge și a terminațiilor nervoase din structurile profunde. Spasmul sfincterian provoacă relaxare insuficientă în timpul defecației, ceea ce accentuează traumatismul local.

Astfel, o fisură se poate dezvolta în cazul unei constipaţii, când se încearcă eliminarea unui scaun voluminos și tare, ceea ce provoacă ruptura mucoasei canalului anal. De aceea, o dietă săracă în fibre poate juca un rol important în apariția de fisuri anale. Fisurile anale mai pot apărea în cazuri de contacte sexuale anale ori inserții de corpuri străine, atunci când nu se relaxează muşchii sfincterieni.

În cazuri mai rare fisurile anale pot apărea după diaree repetată.

• Vârsta înaintată – vârstnicii pot dezvolta fisura anală în parte datorită circulaţiei proaste, care duce la scăderea fluxului sanguin înspre zona rectală.
• Constipaţia – eliminarea unor scaune dure și încordarea în timpul defecaţiei creşte riscul de fisură anală.
• Naşterea – fisura anală este foarte comună la femei după naştere, sarcina generând fisuri anale la aproximativ 11% din femei.
• Boala Crohn – această boală a intestinelor inflamate cauzează o inflamaţie cronică a tractului intestinal, ceea ce duce la o sensibilitate crescută a mucoasei din zona canalului anal.

Diagnosticul este sugerat de durerea apărută după defecație, eventual asociată cu sângerarea anală. Examenul clinic local stabilește diagnosticul, dar este dificil de efectuat datorită durerilor anale. Se descriu următoarele forme:

• Fisura anală acută (recentă) apare ca o ruptură lineară, superficială, situată cel mai frecvent în partea posterioară (spre spate) a canalului anal.
• Fisura anală cronică (veche) apare sub forma unei ulcerații (rupturi) profunde, în formă triunghiulară, ovală sau „în rachetă”. Spre partea externă a canalului anal poate apărea o proeminență tegumentară, numită impropriu „hemoroid santinelă”, iar pe partea internă o altă proeminență, numită papila anală hipertrofică. Cel mai frecvent fisura anală este unică (rar multiplă) și este localizată mai des posterior (spre spate) și mai rar anterior (spre organele genitale). La pacienții cu dureri intense și contractură anală examinarea se face sub anestezie locală cu xilină, ceea ce permite medicului chirurg să efectueze și examenul anoscopic (examinarea canalului anal și a porțiunii terminale a rectului cu ajutorul unui instrument tubular numit anuscop).
• Fisurile anale atipice (localizate lateral, nedureroase, multiple) pot fi cauzate de boli grave și necesită investigații suplimentare, cum ar fi biopsii, examen rectosigmoidoscopic sau colonoscopic.

• durere şi arsuri în timpul defecaţiei sau după defecație; adeseori durerea apare după defecație, este paroxistică (survine brusc sau atinge maximum de intensitate) și durează de la câteva minute la câteva ore. Durerea din fisura anală apare de cele mai multe ori, în mod specific, în trei timpi:
– după primele senzații de durere pe care le determină actul de defecație (primul timp),
– urmează o perioadă scurtă de liniște („perioada liberă” – al doilea timp),
– după câteva minute de calm, se instalează, în cel de-al treilea timp, o durere de o intensitate destul de mare cu caracter de arsură, usturime sau înțepătură, care durează de regulă mai multe ore.
• rectoragie, adică sânge roşu deschis în scaun sau pe hârtia igienică după defecaţie
• mâncărime sau iritaţie în jurul anusului, secreții ce apar pe lenjerie
• leziune vizibilă pe pielea din jurul anusului.

• medicaţie analgezică şi mio-relaxantă
• infiltraţii cu anestezice locale
• tratament topic local (relaxante ale sfincterului anal, vasodilatatoare, antiinflamatorii, cicatrizante)
• dietă echilibrată și bogată în fibre vegetale, igienă riguroasă şi regim de viaţă sănătos
• injecţii cu exotoxină botulinică (Botox)
• tratament igieno-dietetic şi medicamentos al factorilor favorizanți: constipaţia primară şi secundară, diareea, boala Crohn

Are ca scop principal înlăturarea spasmului sfincterian și obținerea vindecării ulcerației.

• Fisurectomia – Excizia fisurii lasă marginile largi, ceea ce poate cauza incontinenţă, prelungeşte suferinţa şi poate duce la multe complicaţii: stenoze, rectoragii, infecţii etc.
• Dilataţia anală – înlătură spasmul sfincterian ce provoacă durerea și împiedică vindecarea ulcerației.
• Sfincterotomia internă este cea mai frecventă intervenţie chirurgicală şi cea mai comună în tratamentul fisurii anale cronice. Are ca scop principal anularea spasmului sfincterului sfincterian. Se poate efectua sfincterotomie internă laterală închisă sau deschisă. Se poate efectua cu anestezie locală, în cadrul chirurgiei de o zi. Are o rată a recidivei foarte scăzută.

Intervenția chirurgicală se poate complica cu prolaps hemoroidal și/sau tromboză, hemoragie, abces, fistulă.