Ca în orice domeniu, atunci când două persoane doresc să comunice, se începe cu elementele care sunt înțelese de ambele părți. Dezvoltarea dialogului într-o anumită direcție poate avea loc doar dacă cuvintele, terminologia și implicațiile sunt clare celor doi participanți. Orice medic își dorește un pacient cât mai educat și cât mai informat, capabil să înțeleagă corect și rapid cauza și stadiul bolii, metodele de tratament cu avantajele și dezavantajele fiecareia dintre ele, evoluția bolii fără tratament, recuperarea, modul în care boala și tratamentul îi vor afecta profesia și viața de familie. Acest pacient va înțelege că vindecarea este rezultatul unui efort de echipă, a unui parteneriat între medic și pacient. Aceasta este însă pacientul ideal într-o situație ideală.
Ceea ce se întâmplă în realitate în majoritatea cazurilor este mult diferit de situația descrisă mai sus.
De multe ori, atunci când o persoană constată o modificare a stării de sănătate activează toate sursele de informare posibile: membrii familiei, colegi de serviciu, prieteni, cărți de popularizare a medicinei, articole din ziar și mai ales, “Marele Oracol“, internetul. Odată intrat în această rețea, viitorul pacient aleargă disperat de la forumurile adresate simptomelor până la pagini web dedicate unor boli specifice, citește articole publicate de “vindecători celebri“ sau de vindecați ca prin minune, precum și sfaturi sau comentarii ale unor somități în medicină din țară sau din străinătate. Se străduiește folosind zeci de combinații de cuvinte de căutare, lansează întrebări și așteaptă sfaturi. În tot acest proces obositor, solicitant și derutant, într-o stare de stres emoțional uită un aspect esențial: ai nevoie de 6 ani de Medicina Generală doar ca să poți înțelege limbajul specific și principiile medicale, să poți deosebi speculația de adevăr, să poți să faci diferența între publicitate și profesionalism. Rezultatul acestei curse inutile este în primul rând o stare de angoasă și incertitudine pentru ca pacientul își crează un bagaj de diagnostice, de tratamente și de riscuri. Ajunge în fața medicului fie ca un pacient confuz și speriat de gravitatea bolilor bănuite, autodiagnosticate, fie ca un pacient dominant, atotștiutor care cere un anumit tratament specific medicamentos sau procedeu chirurgical. Astfel, colaborarea medic – pacient va începe cu un efort inutil în care medicul va trebui să motiveze și să echilibreze pacientul confuz sau să tempereze “agresivitatea “ celui atotștiutor. Aceste lucruri se realizează cu răbdare, blândețe, dar și cu mult timp.
Dragi pacienți, acordați-i medicului dumneavoastră încrederea, el a studiat zeci de ani pentru ca voi să puteți redeveni sănătoși!